Rezultate pentru eticheta "sezon antigripal"
CONSTANŢA. Au început să scadă cazurile de gripă sau viroză. Vârstnicii, mai responsabili când vine vorba de vaccinul antigripal
Încă nu am scăpat de gripă sau viroză. Avem din ce în ce mai puține cazuri, însă chiar și așa, în continuare, cei mai afectați rămân copiii. La Spitalul Județean de Urgență Constanța, în doar o săptămână, din 62 de pacienți cu viroză, 35 dintre aceștia sunt minori și au fost internați pe secția de Pediatrie. Însă, Spitalul de Boli Infecțioase a fost „cap de afiș” atunci când vine vorba de numărul persoanelor internate. În ceea ce privește vaccinarea antigripală, cei cu vârste de peste 65 de ani se pare că au fost mai responsabili.
Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, dar dozele primite de medicii de familie s-au epuizat. Săptămâna trecută, s-au înregistrat sute de cazuri de pneumonii şi mii de viroze
Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, însă nu mai au cu ce. Dozele primite s-au epuizat. 83.000 de doze au fost distribuite către medicii de familie, iar acestea deja au fost administrate. Ba mai mult, potrivit autorităților județene, 500 de flacoane au fost împrumutate din județele limitrofe. În ceea ce privește numărul cazurilor de gripă și viroze, se pare că județul nostru se află pe un trend descendent, asta dacă ne uităm la datele din ultimele două săptămâni.
Niciun caz de gripă la Constanţa. ''Cu siguranță masca și măsurile de protecție anti-Covid au micșorat foarte mult numărul de infecții gripale''
În ianuarie 2020, România se pregătea pentru declararea epidemiei de gripă. A fost unul dintre anii în care au fost confirmate mii de cazuri și sute de decese. Aceeași situație a fost și în 2019. Anul acesta însă situația stă cu totul diferit. Ne-am protejat de COVID-19 și se pare că am scăpat de infecția cu virusul gripal, cel puțin asta spun specialiștii. Până la acest moment, nu s-a înregistrat niciun caz în Constanța.
Testul Real Time PCR a fost îmbunătățit. Acesta permite acum depistarea simultană a noului coronavirus, dar și a virusului gripal. Testarea vine în ajutorul personalului medical. Cele două viroze respiratorii au simptome asemănătoare, iar diagnosticarea acestora poate fi dificilă.